Încă un an în care tradiția 𝐂𝐨𝐥𝐢𝐧𝐝𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐫𝐚𝐢𝐥𝐨𝐫 a rasunat în fața a mii de oameni din capitala României, interpretat de Craii de la Uricani și Andrei Calotă
A devenit, cumva, o obligație să știm să transmitem copiilor noștri că un popor care își pierde tradițiile este ca o casă fără temelii, ca un râu care a secat, ca un suflet fără iubire. Altfel, vom fi îngenuncheați de propria noastră neștiință sau nepăsare.
Prin înțelegerea faptului că tradițiile țin de valorile adunate de secole în existența noastră, conștientizăm că nașterea și trecerea noastră prin viață capătă un sens universal. Iar educația, cultura, credința și iubirea de neam sunt esențiale pentru a ne pune amprenta asupra modului în care suntem responsabili de valorile pe care le creăm și le transmitem celor care ne vor urma.
Toate acestea nu înseamnă să stăm departe de evoluție, nu înseamnă să refuzăm a ne prinde în viteza amețitoare cu care totul se schimbă în viețile noastre, ci, dimpotrivă, să profităm de avantajele vremurilor în care trăim pentru a duce mai departe moștenirea noastră.
Sărbătoarea Nașterii Domnului să fie în fiecare an prilej de comuniune în familie și bucuria de a dărui!
